Primele imagini de la înmormântarea artistei Gabi Luncă. Cântăreața de muzică lăutărească va fi condusă pe ultimul drum

Publicat: 06 apr. 2021, 13:05 Autor: Andreea Voicu Vedete

Cântăreața de muzică lăutărească va fi condusă pe ultimul drum astăzi. Aceasta va fi înmormântată la Cimitirul Dămăroaia. În aceste momente, familia și apropiații artistei o conduc pe ultimul drum.

În cursul zilei de azi, cântăreața de muzică lăutărească Gabi Luncă va fi înmormântată la Cimitirul Dămăroaia din Capitală. Este condusă pe ultimul drum de către familie și cei apropiați. Artista s-a stins din viață la vârsta de 83 de ani, în noaptea de 2 spre 3 aprilie 2021. Cântăreața se afla internată în spital, după ce se infectase cu noul coronavirus.

Update, ora 14:40. La cimitirul Dămăroaia din Capitală, unde Gabi Luncă este înmormântată, s-au eliberat mai mulți porumbei albi, lângă sicriul cântăreței de muzică populară. Una dintre fiicele sale își urlă durerea la căpătâiul mamei sale: ”Acum nu te mai aștept eu, mă aștepți tu, mamă”.

Gabi Luncă a fost însoțită de lăutari pe ultimul drum. Aceștia au cântat lângă sicriu. Ceremonia a inclus mai multe opriri pe traseul către cavoul din cimitir. Prima oprire a fost făcută la TVR, acolo unde un portret cu artista a fost depus. Apoi, aceștia au mers în fața casei sale. De-a lungul drumului, lăutarii au cântat melodii care au consacrat-o pe artistă.

Artista Gabi Luncă, condusă pe ultimul drum

Gabi Luncă va fi înmormântată lângă soțul ei, acordeonistul Ion Onoriu

Gabi Luncă va fi înmormântată normal, după ce ultimul test pentru coronavirus căruia i-a fost făcut a ieșit negativ. La ceremonia funerară vor fi aduși porumbei albi și un covor roșu. De asemenea, la locul de veci va avea loc și un mic eveniment muzical religios. Înainte de toate aceste detalii, se așteaptă deshumarea soțului ei, Ion Onoriu, care va fi reînhumat alături de Gabi Luncă. În cursul zilei de marți, Gabi Luncă va fi înmormântată, arată Cancan.

Cauza morții lui Gabi Luncă

Potrivit Playtech, medicii Spitalului Județean Ilfov au transmis faptul că artista Gabi Luncă, din cauza infecției cu noul coronavirus, a dezvoltat disfuncție multiplă de organ: “Pacienta de 82 ani, internată pe 13.03 în spitalul nostru și admisă în STI în 1.04 cu pneumonie SARS-CoV-2 formă severă, afectare pulmonară 90-100%, cu evoluție trenantă și necesar de ventilație mecanică inițial noninvazivă, ulterior, intubată pentru ARDS pulmonar.

Ulterior, a dezvoltat disfuncție multiplă de organ și a survenit decesul în data de 2.04 ora 20,50. S-au respectat toate protocolalele medicale, pacienta nu a prezentat infecții asosiate actului medical, secreția traheală a fost negativă la intubație. S-a ținut legătura cu familia și a fost informată permanent de starea pacientei”.

Ultimele cuvinte pe care le-a rostit Gabi Luncă înainte să moară

Cu două zile înainte să moară, cântăreața de muzică lăutărească a vorbit la telefon cu fiica ei, Rebeca Onoriu. Chiar ea a dezvăluit care au fost ultimele cuvinte pe care mama ei i le-a rostit: ”Mama ne-a lăsat o bogăție mare, piesele ei, clipuri, vorbe frumoase…. Avem de ce plânge, vom plânge toată viaţa. Ultima oară am vorbit cu ea acum două zile. Știți care au fost ultimele ei cuvinte? Rămâneţi cu Iisus!”, conform RTV.

Una dintre fiicele ei a mai dezvăluit faptul că după moartea artistei Gabi Luncă s-a cerut să fie făcut din nou un test pentru coronavirus, pentru a descoperi dacă aceasta mai erau infectată cu virusul care a creat haos la nivel mondial: ”Am solicitat să se facă testul, să ne-o dea acasă, să putem să ne luăm rămas-bun creştineşte şi sper să nu fie nici un fel de problemă”.

Sursă foto: paparazzi

Publicat: 06 apr. 2021, 13:05 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×